Traditii nunta

Chic Events Exclusive

Nunta reprezinta un ansamblu de traditii de respectat, obiceiuri vechi, reguli populare si bisericesti, pe care atat mirii cat si nuntasii trebuie sa le respecte conform apartenentei religioase si geografice.

De-alungul anilor, traditiile si obiceiurile au suferit modificari, iar multe cupluri aleg din multitudinea de obiceiuri doar pe acelea care le fac placere. Este bine totusi, sa stiti in mare care sunt randuielile traditionale romanesti, chiar daca decideti sa nu le respectati. Va prezentam mai jos derularea evenimentelor din ziua nuntii, si a obiceiurilor care ar trebui respectate, cu mentiunea ca acestea pot diferi de la o zona la alta (in Ardeal si Maramures, de exemplu, cuplurile au doua perechi de nasi, spre deosebire de restul tarii unde se apeleaza la o singura pereche de nasi).
Traditia incepe a fi aplicata de la cererea in casatorie, unde mirele ar trebui sa mearga in petit la viitorii sai socri, inainte de a-i cere mana iubitei sale. Daca are consimtamantul acestora, alege cu multa atentie inelul de logodna si apoi o cere in casatorie pe aleasa inimii.
Acceptata cererea in casatorie, tinerii miri trebuie sa decida pe cine vor alege nasi, adica parinti spirituali. Rolul nasilor cu timpul a inceput sa fie minimalizat, dar conform traditiei, nasul (sau ‘nasul mare’ cum i se mai spune) este de fapt personajul central al nuntii, si nu tinerii miri. Nasul este urmat ca importanta in nunta de mireasa, deci in mod paradoxal mireasa este a doua figura din nunta. Apoi de abia urmeaza mirele, nasa, domnisoarele si cavalerii de onoare, parintii si ceilalti nuntasi. Alegerea nasilor, deci, are o importanta covarsitoare, atat pentru desfasurarea nuntii cat si pentru viitorul tinerilor miri. Conform traditiei si obiceiurilor, obligatiile materiale ale nasilor sunt suportarea cheltuielilor cu voalul si parura miresei, a lumanarilor si a slujbei religioase. Obligatiile spirituale, insa, sunt mult mai mari. Acestia au datoria de a-i calauzi pe tinerii miri pe drumul lor impreuna in viata. Tinerii miri, cum spune si preotul, trebuie sa-i respecte intru totul pe nasi, exact asa cum isi respecta proprii parinti. Pentru a nu se pierde din vedere aceasta datorie a mirilor, din ce in ce mai multi preoti le vorbesc mirilor la sfarsitul slujbei despre obligatia lor de a-i vizita si a se sfatui cu nasii in momentele dificile pe care le vor avea in viata.
Odata hotarat pe cine isi doresc ca nasi, tinerii miri trebuie sa le faca acestora o vizita cu ploconul in brate. Ploconul pentru nasi poate fi primit sau refuzat de catre nasi, primirea acestuia echivaland cu acceptarea propunerii de a-i nasi pe tinerii miri. Dupa primirea ploconului, nasii trebuie sa cinsteasca onoarea care li s-a facut si sa desfaca o sticla din cel mai bun vin.
In ziua cea mare, daca ar fi sa respectati traditiile romanesti de nunta, ar trebui ca alaiul de nunta sa fie pornit de catre cavalerii de onoare ai mirelui. Acestia iau cu ei lautarii si se duc la mire acasa unde se vor ocupa de barbieritul mirelul, semn al transformarii flacaului in barbat. Dupa ce a fost barbierit, mirele si parintii acestuia, impreuna cu cavalerii de onoare si urmati de lautari pornesc cu alaiul spre casa nasilor. Aici, mirele ii daruieste nasei buchetul  si ii prinde nasului papionul la gat. Mai exista obiceiul ca mirele sa le aduca nasilor cateva cadouri, conform traditiei. Nasul mare ii cinsteste pe cei din alai cu ‘vin si bucate alese’ (piscoturi si sampanie), apoi impreuna cu nasa iau lumanarile de nunta, parura si voalul miresei si pornesc in fruntea alaiului spre casa miresei. Aici are loc gatitul miresei de catre nasa si domnisoarele de onoare, si prinsul parurii si al voalului de catre nasa. Gatita fiind, mireasa iese din casa si se intalneste cu mirele care ii daruieste buchetul de mireasa. In semn de apreciere, mireasa le prinde cocardele nasului, nasei si mirelui – exact in aceasta ordine. Apoi domnisoarele de onoare continua cu impartitul cocardelor catre socrii mari si mici, catre rude si catre ceilalti nuntasi. Nuntasii prezenti in alai incing apoi hora miresei in batatura casei acesteia, in timp ce nasa are datoria sa rupa turta miresei si sa o imparta celor prezenti.
Alaiul de nunta, urmat de lautari, porneste in cele din urma catre biserica. Mersul in alai, ca si intrarea in biserica trebuie sa respecte urmatoarele reguli: in deschiderea alaiului trebuie sa fie o domnisoara de onoare si un cavaler de onoare care sa duca lumanarile celor doi miri. In spatele lor se afla nasul si mireasa, apoi mirele si nasa. Imediat in urma lor vin socrii mari, apoi cei mici. Atat in coloana, cat si in biserica, mireasa sta intotdeauna la stanga mirelui sau a nasului, iar toate femeile din alai stau de asemenea in stanga barbatilor pe care ii insotesc. Mare atentie trebuie avuta ca lumanarile sa nu stea in aceeasi masina, daca drumul pana la biserica se face cu masinile. Pana dupa realizarea cununiei, mireasa sta cu nasul si cu lumanarea sa, iar mirele cu nasa si cu cea de-a doua lumanare. La plecarea din biserica, insa, mirii vor fi impreuna si la fel vor fi si lumanarile acestora.
La cununia religioasa, preotii slujesc intai ‘logodna’ celor doi miri, intrucat de cele mai multe ori mirii nu fac slujba de logodire inaintea celei de cununie. In timpul acestei slujbe, ei ‘logodesc’ pe cei doi miri, si de regula aseaza verighetele pe degetele inelare ale mainii drepte. De abia dupa logodna are loc slujba de cununare a celor doi miri, in timpul careia preotii inverseaza verighetele intre miri, si apoi le aseaza pe degetele inelare de la mana stanga, unde vor ramane pentru tot restul vietii. In timpul slujbei de cununie, preotii ii iau pe miri si nasi (cateodata si pe purtatorii lumanarilor) la dansul lui Isaia in jurul mesei, unde mirele si mireasa incearca sa se calce pe picior reciproc. La sfarsitul slujbei mirii se saruta, sunt felicitati de catre rude si nuntasi, se impart bomboane sau marturii. La iesirea din biserica, nuntasii fac un pod de flori si arunca cu grau si orez. Dar pana in momentul iesirii din biserica, mireasa trebuia pazita pentru a nu zari alte mirese (superstitia spune ca ar aduce ghinion privirea altor mirese); odata cununata si intrata in randul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasa, cununata sau nu. Este randul altor mirese necununate sa-si fereasca privirea! Apoi, tot alaiul se indreapta spre locatia unde va avea loc petrecerea. Desi traditia spune ca la nunta se petrece 3 zile si 3 nopti, poate doar in anumite zone rurale se mai respecta acest obicei. La oras, petrecerea tine insa aproape toata noaptea, si are si aceasta anumite obiceiuri de respectat.
Ajunsi la locatia petrecerii de nunta, intrarea se face exact in ordinea iesirii din biserica, adica: domnisoara si cavalerul de onoare care poarta lumanarile intra primii, cu lumanarile aprinse. Urmeaza mirii, apoi nasii, socrii mari, socrii mici. Dupa ce s-a imortalizat momentul intrarii acestora in local (sau casa), tot in aceasta ordine, se aseaza cu totii la intrare pentru a primi cu sampanie (sau alte cocktail-uri) pe nuntasi. Odata intrati in local, dupa servirea antreurilor pe muzica de ‘cafe-concert’, mirii fac deschiderea serii cu valsul miresei. Imediat dupa aceea, nasii urmati de restul nuntasilor pot dansa si ei.
Furatul miresei este un moment plin de umor, finalizandu-se cu rascumpararea miresei de catre nas sau mire si cu regasirea romantica a proaspetilor insuratei. In zilele noastre, nuntasii au inceput sa improvizeze si alte furturi (al mirelui, al nasei, al socrilor, etc) pentru a avea ocazia sa ceara ca rascumparare executarea de diverse sarcini umoristice (recitare de poezii, interpretarea unei melodii, rostitul unei declaratii, etc). Dupa ce au servit pestele, sarmalelele si fripturile nuntasii continua dansul si petrecerea pana spre dimineata, cand este taiat si servit tortul de nunta si cand mirii sunt din nou felicitati de catre toti nuntasii.
Dupa servirea tortului, nasa se ocupa de scosul voalului miresei. Scoaterea voalului si inlocuirea acestuia cu o esarfa rosie (de regula pe ritmul cantecului popular ‘ia-ti mireasa ziua buna’) semnaleaza tranformarea tinerei fete in femeie maritata. Mireasa va prinde voalul scos din parul ei in parul altei tinere nemaritate. Apoi femeile toate se prind in hora alaturi de mireasa, pentru a celebra pe aceasta.
Mai ales pentru tinerele necasatorite dar si pentru tinerii necasatoriti, momentul mult asteptat este aruncarea buchetului de catre mireasa si aruncarea jartelei de catre mire. Mireasa arunca buchetul spre multimea de fete nemaritate, iar conform traditiei cea care va prinde buchetul va fi urmatoarea la maritis. La fel se intampla si in cazul aruncarii jartelei de catre mire. Multe cupluri moderne si fara prejudecati au transformat aceste momente in scene pline de amuzament pentru toti cei prezenti: mirele poate scoate cu dintii jarteaua de pe piciorul miresei, iar tanarul neinsurat care a prins jarteaua poate fi rugat sa o urce in acelasi fel pe piciorul domnisoarei care a prins buchetul de mireasa. Daca aceasta cerinta e insotita de incurajarea la microfon ‘cu cat ajunge jarteaua mai sus, cu atat vor fi mirii mai fericiti!’, imaginati-va ce o sa iasa!
Apoi nuntasii se retrag, dar nu inainte de a le inmana tinerilor casatoriti cadouri de nunta si darul. Ajunsi acasa (sau la camera de la hotel), mirele trebuie sa treaca pragul cu sotia lui purtata pe brate, pasind astfel impreuna pentru prima oara in caminul conjugal. Desi petrecerea pare a se fi incheiat, dupa o scurta odihna, nuntasii continua sa petreaca la casa mirilor cu ciorba de potroace. Dupa cateva zile proaspetii casatoriti pleaca in luna de miere pentru a celebra primele zile ale casniciei. Astfel se incheie acest eveniment unic in viata oricarui cuplu.

Dupa 1989, romanii au demonstrat o tendinta pronuntata de a importa obiceiuri americane sau vest-europene. Astfel, din ce in ce mai raspandita este traditia conform careia mireasa trebuie sa poarte asupra ei “something old, something new, something borrowed, something blue”, adica “ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut si ceva albastru”. Alt obicei importat este cel conform caruia cavalerii de onoare sa fie imbracati identic (de multe ori chiar la fel ca mirele), iar domnisoarele de onoare, de asemenea, sa poarte rochii identice.

Traditiile din import de pe alte meleaguri, la fel ca si toate celelalte obiceiuri legate de desfasurarea nuntii pot fi sau nu respectate, dupa dorinta mirilor. Sa nu uitam ca mirii dau tonul unei nunti, iar daca ei doresc ca lucrurile sa se desfasoare intr-un anumit fel, conform traditiilor sau nu, ar trebui sa-si satisfaca dorintele. Nunta reprezinta “ziua lor de nastere ca familie” si cel mai important este ca ei sa se simta confortabil si sa se bucure de fiecare secunda a acestui eveniment unic in viata lor.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,